Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „E fotbalist de fotbalist”. Gigi Becali a spus cine e jucătorul de la FCSB care l-a convins de valoarea lui în Farul – FCSB

„E fotbalist de fotbalist”. Gigi Becali a spus cine e jucătorul de la FCSB care l-a convins de valoarea lui în Farul – FCSB

Sonia Baciu
01 dec. 2025, 09:12, Superliga
„E fotbalist de fotbalist”. Gigi Becali a spus cine e jucătorul de la FCSB care l-a convins de valoarea lui în Farul - FCSB
FOTO Sport Pictures

Gigi Becali și-a lăudat echipa după victoria obținută în fața celor de la Farul, 2-1, succes care a adus-o pe FCSB mai aproape de zona locurilor de play-off. Gigi Becali a fost convins de valoarea unuia dintre jucătorii săi în acest meci și l-a numit „fotbalist de fotbalist”.

Este vorba de atacantul David Miculescu, cel care a marcat în minutul 24, pentru 2-0, iar pentru prestația sa a fost notat de Flashscore cu 8, fiind jucătorul meciului. Miculescu (24 de ani) a venit la FCSB în 2022, în schimbul a 1,7 milioane de euro, cu un contract valabil până în 2027.

Gigi Becali: „E fotbalist de fotbalist”

FCSB a câștigat meciul cu Farul, din cadrul etapei 18 din Superliga, scor 2-1, iar Gigi Becali a spus cine este fotbalistul din lotul campioanei care l-a convins. Scorul a fost deschis de Șut, în minutul 14, din pasa lui Olaru, iar Miculescu a mărit avantajul zece minute mai târziu. Golul celor de la Farul a fost marcat în minutul 37, din penalty, executat de Larie.

„(n.r. Cine v-a plăcut?) Toată echipa. Miculescu știam, a crescut foarte mult. Nu mai am nevoie să îl laud, e fotbalist de fotbalist. Chiar și Șut, a dat gol. Olaru a alergat foarte mult, dar nu îi iese. Cisotti a jucat bine, dar în a doua a obosit și el”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Miculescu a jucat pentru FCSB în 176 de meciuri, cu 28 de goluri înscrise și șapte pase decisive, iar în prezent are o cotă de piață de 2,5 milioane de euro.

Cu acest rezultat, FCSB a ajuns la 24 de puncte și se află pe locul 9, la numai două puncte distanță de ultimul loc de play-off, ocupat de Farul Constanța.

  • În comparație cu sezonul trecut, FCSB este încă departe de forma care a consacrat-o, asta pentru că după tot 18 etape, în sezonul 2024-2025, avea în cont 30 de puncte și era pe locul 3, la egalitate cu U Cluj, cu numai un punct în urma liderului, CFR Cluj.

FCSB, program încărcat

Pentru FCSB urmează o perioadă foarte încărcată, cu meciuri importante în trei competiții diferite. Astfel, pe 3 decembrie, în deplasare, cu UTA Arad în etapa a doua din Grupa B a Cupa României. FCSB a câștigat în etapa trecută, 3-1, cu Gloria Bistrița, în timp ce UTA Arad a remizat, 1-1, cu Petrolul.

Pe 6 decembrie este programat derby-ul cu Dinamo, în etapa 19 din Superliga, în tur a pierdut cu 3-4.

Săptămâna viitoare, pe 11 decembrie, FCSB joacă împotriva celor de la Feyenoord, în etapa 6 din grupa principală a Europa League. FCSB a reușit o singură victorie, 1-0, cu Go Ahead Eagles, în prima etapă. Tot o victorie au și adversarii, 3-1, cu Panathinaikos, în etapa 3.